Ratacire de suflete...

Cele mai dese momente in viata sunt atunci cand iubim sub orice forma dar, sunt putine momentele cand iubim cu daruire maxima, implicit fizica.
Ce inseamna oare a fi indragostit daca nu o ratacire de suflet temporara din care ne revenim treptat si ne lovim de realitatea crunta a obisnuintei sub o forma acuta care, ne poate secatui de puterea de a merge mai departe la modul solitar sau ne poate umple de energie motivandu-ne sa dam branci oricarei bariere ni se arata de-a lungul"drumului".
Am intalnit tot felul oameni, am ascultat diferite opinii, am combatut o parte dintre ele si am sustinut cateva, dar, am acceptat ideea ca opinia mea nu este neaparat cea mai buna si cea mai adaptata acestei vieti plina de talazuri.
Sunt clipe cand fiecare dintre noi se simte incatusat de o dorinta aparte dedicata cuiva, sau de un fapt impus de viata sociala si cel mai adesea dam din umeri acceptand mult prea usor ceea ce nu ne place si evitam "lamentarea" intr-o lupta sau fapt care ar putea diminua efectul negativ sau, care ar transforma cat de cat situatia pentru a deveni compatibila cu sufletul nostru. E mult mai simplu sa ne impunem acceptarea si sa gandim"asa sunt eu", decat sa ne intrebam, intr-o analiza minuscula, ce-as putea face ca sa demonstrez ca eu nu gresesc sau ca sa ma conving ca dreptatea e la bratul meu.
De ce majoritatea oamenilor uita cum sa iubeasca la un moment dat? ( Initial as fi spus barbatii dar, in timp, observ ca si femeile se adapteaza stilului masculin de a iubi). Trebuie sa recunoastem ca, multi dintre noi consideram pur si simplu ca a fost de ajuns sa ne dovedim afectiunea o perioada limitata de timp si apoi, convinsi ca suntem iubiti, ne lamentam intr-o asiduua lupta pentru supravietuire uitand sa facem lucruri simple si aparent marunte care ar trebui sa ne sustina sufletul in aceeasi intensitate de feeling. Lucruri precum un "noapte buna" insotit de sarutul de seara, o imbratisare in care sa vorbeasca doar sufletul, un simplu sms in cateva cuvinte transformabile dar cu interpretare concisa, o simpla atingere a privirii celuilalt sau , pur si simplu, o strangere calda a mainii...Ce ne-ar costa sa insotim lupta pentru supravietuire cu mici dragalesenii care nu ar face rau, ci doar ar indulci aceasta lupta?
Din pacate ne lasam orbiti de mandria umbrita de teama de a nu fi considerati ceea ce nu suntem, de a nu ne simti mai umiliti. De cand oare a iubi inseamna o umilinta? O sa spuneti ca iubirea nu poate fi confundata cu asa sentiment injositor, dar daca este astfel de ce ne comportam de parca ar fi o injosire sa etalezi afectiunea de care toti avem nevoie?
Toti scandam dorinta de a iubi si de a fi iubiti, iar atunci cand o avem ne lovim de o continua infruntare dintre adevar si speranta desarta, dintre orgoliu si dorinta si, nu facem nimic cu adevarat pentru a oferi exact ceea ce ne-am dori de la celalalt.
Pentru ca o persoana sa fie speciala in viata ta nu e de ajuns sa o spui, ci e necesar sa-i arati, sa o determini a simti astfel, asa cum ti-ai dori sa te simti pentru acea persoana.
A iubi inseamna in primul rand a visa cu ochii deschisi la clipele pe care ti le-ai dori alaturi de cel/cea drag/a, dar, din pacate, in ziua de azi iubirea nu mai face casa buna cu lupta de supravietuire.
Teoriile sunt multe si variate dar, realistic vorbind, e cam greu in zilele noastre sa gasesti un punct comun intre iubire si social. Asta ar presupune o colaborare asiduua intre realitate si lumea efemera a sufletului, dar, fara sa realizam cum si fara sa intelegem de ce, sufletul ni se rataceste si decade in greseala de a respinge exact ceea ce are nevoie pentru a continua sa palpaie...iar oamenii continua in a face lucruri care i-ar rani si pe ei insesi daca le-ar "primi" de la cei pe care doar sustin ca-i iubesc...
Suntem doar simpli ratacitori intr-o viata plina de efemerul ratacirii...