Capcana

Elena-Angela

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.

Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.

Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.

După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.

Morala:

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.

Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta.

Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.

Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.